Cum să te comporţi cu un adolescent?

Adolescenţa este perioada cea mai dificilă din viaţa unei familii, mai ales că există o tipologie generală a adolescentului căruia i se aplică particularitatea cazului. De aceea, atunci când într-o casă există un adolescent, este bine ca părinţii să-şi stabilească un set de reguli de la care să nu se abată niciodată. Printre cele mai bune sfaturi pentru părinţi se numără cele în care trebuie ca aceştia să-şi limiteze nivelul de intervenţie în viaţa adolescentului, fixându-i acestuia un cadru general cu reguli de urmat, care să sune mai degrabă a sfaturi părinteşti, de care acesta ar fi bine să ţină cont. În general, un adolescent are impresia că lumea se învârte în jurul său şi că el este cel care dictează modul de desfăşurare a vieţii unei familii. Ca părinte trebuie să încerci să-i fii mai degrabă un prieten, un partener care să-l înţeleagă şi care să-i accepte perioada aceasta de tranziţie. Nu trebuie să-ţi impui părerea şi întotdeauna trebuie să-i asculţi părerea în legătură cu subiectele pe care le abordaţi. Încearcă să-l implici în viaţa familiei, explicându-i că ai încredere în deciziile lui şi că-l vei susţine ori de câte ori are nevoie, însă tot ceea ce face să fie spre folosul lui. Desigur, dacă l-ai crescut cu anumite principii, atunci acesta o să înţeleagă că părintele nu-i doreşte niciodată răul, iar dacă nu, atunci trebuie să te înarmezi cu multă răbdare!

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s